Annonces Immobilières
Die
Drôme
Zilek : Immobilier Die

Legea Rezonantei (cum să ne facem viaţa mai bună)


În acest film documentar, cercetătorul Gregg Braden, împreună cu mai mulţi oameni de ştiinţă, explică una din legile fundamentale de funcţionare a Universului – legea rezonanţei, strâns legată de modul în care gândurile, sentimentele şi convingerile noastre ne influenţează pe noi, dar şi materia din jurul nostru

Toate tradiţiile spirituale ale omenirii conţin menţiuni despre legea universală a rezonanţei, care afectează toate lucrurile şi fiinţele din Univers. “Ştiinţa de astăzi a demonstrat că atunci când simţim o emoţie pozitivă, ea este transpusă în energii electrice şi magnetice corespunzătoare, care interacţionează cu celulele trupului nostru şi cu atomii lumii înconjurătoare pentru a produce nişte efecte formidabile“, arată cercetătorul Gregg Braden.

Tot ceea ce suntem, facem şi gândim ne influenţează într-un anumit mod viaţa: gândurile negative vor duce întotdeauna la efecte negative, în timp ce o gândire pozitivă ne va ajuta să ne schimbăm cursul vieţii în bine.

“Precum la un televizor, putem comuta pe diferite programe. Noi gândim încontinuu, fie că vrem sau nu aceasta. Fiecare dintre noi are aproximativ 60.000 de gânduri pe zi. Toate aceste gânduri ale noastre produc consecinţe, pentru că fiecare gând este de fapt o energie pe care o lansăm în Univers, care îşi caută apoi, în drumul ei, o altă energie cu care să vibreze la unison. Îşi caută deci o energie asemănătoare cu energia gândurilor noastre, după principiul «ceea ce se aseamănă se adună».

Fiecare gând, indiferent că este bun sau rău, declanşează un proces de rezonanţă. Tot ceea ce va vibra la unison cu energia gândurilor noastre va fi atras automat în viaţa noastră. Gândurile tale secrete, felul în care îi judeci pe alţii, vorbăria interminabilă a minţii – totul formează un fel de intenţie”, explică oamenii de ştiinţă în acest film.

Pentru a putea face cele mai bune alegeri şi pentru a ne îndeplini cât mai uşor visele şi scopurile, pentru dezvoltarea noastră personală trebuie să înţelgem pe deplin aceste concepte şi să acţionăm în conformitate cu ele.

Sursa www.financiarul.ro



Adaptarea nu aparţine Casei Trezirii şi nici traducerea.
Multumim traducătorului şi celor care au lucrat la această versiune.